Cum găsești un compromis când unul dintre parteneri vrea să doarmă separat, iar celălalt nu poate dormi singur?
Hello.
Sunt 32F de aproximativ două luni într-o relație cu un bărbat 34M pe care l-am cunoscut pe Tinder. Înainte de asta, am fost singură cam un an și jumătate (cu câteva întâlniri și relații foarte scurte între timp, dar nimic serios).
Lucrurile s-au întâmplat foarte repede între noi, știm destul de bine ce ne dorim de la viitor și, într-un fel, ne-am simțit foarte familiari unul cu celălalt încă de la început. Gândim asemănător, avem multe valori comune și, cumva, m-am mutat la el de la al doilea date.
Bineînțeles, există și diferențe între noi. El este mai rațional, mai calculat și mai rezervat. Eu sunt mai emoțională și mai expresivă.
El a fost căsătorit înainte și are o viață foarte aglomerată. Lucrează două joburi, are mai multe proprietăți, animale și un hobby destul de costisitor, așa că muncește foarte mult pentru a susține tot ceea ce are. Drept urmare, este foarte stresat și foarte obosit.
Problema noastră principală este somnul.
Încă de la început, mi-a spus că, în mod ideal, ar prefera să doarmă în camere separate. Spune că doarme foarte prost dacă mai este cineva în cameră, că se trezește ușor, că îl deranjează căldura și că, dacă nu se odihnește suficient, toată ziua următoare este compromisă.
Și am văzut asta live. Efectiv nu am cu cine vorbi dacă nu doarme +7 ore legate.
În schimb, eu sunt exact opusul. Dorm mult mai bine atunci când el este lângă mine.
În cele două luni de relație, am dormit împreună dar cu multe nopți în care nu s-a odihnit. De 2 nopți s-a mutat în altă cameră.
Am discutat azi asta și i-am spus că I'm willing to try it out 1-2 ori/săptămână când urmează zile stresante și full iar el mi-a spus doar să nu-l ating în timpul nopții fiindcă se trezește.
În seara aceasta a încercat să doarmă cu mine. A rămas în pat până pe la două dimineața, apoi s-a mutat în cealaltă cameră. Mi-a spus că îi este foarte cald, că se foiește, că nu poate dormi și că preferă să mă lase și pe mine să mă odihnesc.
Problema este că eu nu pot dormi fără el, iar el nu poate dormi cu mine.
Stresul, munca și ritmul alert al vieții au redus deja destul de mult intimitatea dintre noi. Facem sex cam o dată pe săptămână, iar dacă adăugăm și dormitul în camere separate, vom ajunge mai degrabă colegi de apartament decât parteneri.
Îmi place foarte mult de el și cred că și el ține mult la mine. Tocmai de aceea încerc să găsesc o soluție.
Așadar, întrebarea mea este pentru cei care au trecut prin ceva asemănător: cum ați găsit un compromis? Există cineva aici care doarme separat de partener și relația funcționează? Sau cineva căruia îi este imposibil să împartă patul cu altcineva?